Nevoile unei clientele largite

 Dupa Cezar, acel albastru care batea inspre gri avea darul de a le da razboinicilor un aer fantomatic, care-i inspaimanta pe dusmani. in Evul Mediu timpuriu, albastru incepe sa fie folosit, dar nu este inca o culoare de prim-plan, precum rosul, albul si negrul. Totul se schimba in secolul al XH-lea, cand albastrul incepe sa concureze rosul, care pana atunci fusese considerat drept cea mai frumoasa dintre culori.  Evreicele foloseau si parfumuri; aveau pomezi inmiresmate si alifii - pentru acestea se foloseau grasimi, ceara, tamaie, smirna. Femeile din clasele instarite aveau servitoare care se ingrijeau de intretinerea lor corporala: le imbaiau, le ungeau si le faceau masaje. Dar si celelalte femei isi ingrijeau corpul cu atentie. Nu putine foloseau cele mai perfectionate metode egiptene, fardandu-si ochii cu antimoniu si negru de fum.

Ciorapii erau albi si fixati de jartiere deasupra genunchiului. Pantofii erau fara toc si cu varful patrat, ceea ce nu ar fi facilitat deloc mersul daca aceste elegante ar fi avut ideea sa mearga. Pentru foarte putin timp, sub fusta s-au putut zari picioarele, dar din 1845 rochia a devenit din nou lunga, ramanand asa pana la sfarsitul secolului.  Poate ca, fara a ne da seama, simtim nevoia presanta de a prelua extravagantele si excesele barocului. Poate vrem sa ne definim printr-un cuvant imprumutat, fiindu-ne frica sa inventam un neologism pentru modernitatea noastra.Am aratat deja ca dupa 1950 haute couture n-a vrut si n-a putut sa-si asume nevoile unei clientele largite, care a fost satisfacuta de sectorul pret-a-porter (nume ales in 1946).

Memoria olfactiva inregistreaza, in acelasi timp cu mirosul, intregul context emotional al acestuia. E ceea ce s-a numit sindromul Proust, deoarece, evocand un anume parfum, scriitorul analiza amintirea care ii era asociata, si asta cu mult inainte de a se descoperi mecanismul memorizarii olfactive.  Inainte de sfarsitul secolului al XlX-lea aproape ca nu existau costume functionale proprii unei anumite meserii. Taranii purtau, aproape peste tot, o bluza asemanatoare sajon-ului galilor, cu manecile lungi, si o bluza larga, uni- sex, ce s-a pastrat din Evul Mediu timpuriu. Confectionata in general din panza albastra, ea se oprea deasupra gambei sau la jumatatea coapsei.

 Ofiterii purtau esarfe de culori diferite: francezii - albe, germanii - rosii, suedezii - albastre, olandezii - oranj. Soldatii simpli aveau insemne prinse in caciuli.intre secolele al XVI-lea si al XVII-lea s-a raspandit obiceiul imbracarii unui corp de armata in haine asemanatoare; poate din economie: era mai ieftin sa cumperi drap in cantitati mari si sa faci costumele dupa un singur tipar.  La sfarsitul Evului Mediu, cand costumele celor doua sexe s-au separat, pantalonii (chausses) au fost atribuiti barbatilor, iar femeile au fost constranse sa poarte doar rochii. (Trebuie sa spunem ca nu in toate zonele geografice ale lumii s-a intamplat la fel; in China si in anumite regiuni din India femeile purtau pantaloni, iar barbatii din numeroase etnii musulmane purtau si poarta fuste.)